Sighișoara, Romania.

BISERICA MISIUNEA.

 
experience 1-13.jpg

Avem o locație în România și două în Mexic!

 
 

Biserica Misiunea este un loc unde toată lumea poate să vină acasă. Echipa noastră este pasionată de a reprezenta dragostea lui Isus prin comunitatea reală, vulnerabilă, care poate fi găsită doar în cadrul familiei. În fiecare săptămână ne întâlnim pentru a ne închina împreună, a învăța despre Împărăția Lui și a înţelege cum poate fiecare să facă parte din ea aici pe pământ.

Misiunea este o organizație non-profit, care a salvat copiii și restaurează familii din 1987, prin îngrijirea orfanilor, programe şcoală după şcoală, outreach în comunitate, programe de educaţie și multe altele. Inițial a început în Tijuana, Mexic dar din 2017 Misiunea slujeşte şi în România.

Datorită istoriei noastre, credem că a fi parte din Biserică înseamnă mai mult decât întâlnirile de duminică. Ca echipă, ne-am dat viața lui Isus și scopului Său pe acest pământ.

Jimmy și Genea Horner, liderii principali a Misiunii, conduc întreaga organizație, inclusiv cele două biserici din Mexic și cea de aici din România.

Este un loc şi pentru tine.

 
 

DUMINICA: Alătură-te familiei

În fiecare duminică ne întâlnim pentru a ne închina, învăța și de a construi comunitatea.

La ora 10:00 pe STR MIHAI EMINESCU NR 69 SIGHISOARA, MURES 545400 ROMANIA.


 
 

JOI: Grupurile de conexiune

Aici experimentezi cu adevărat comunitatea. În fiecare miercuri ne întâlnim în diferite case pentru a petrece timp în familie și pentru a ne conecta. Găsește un grup aproape de tine și alătură-te!

 
 

JOI: Tineret Misiunea

Aici, la Misiunea, îi iubim pe tinerii noștrii incredibili! Dorința inimii noastre este să creăm un loc distractiv și sigur pentru ei, de a construi o comunitate și a-l urmări pe Isus împreună. Grupul se întâlnește în fiecare joi, la ora 19:00 în încăperea bisericii și este pentru tineri între vârsta de 14-19 ani. Ne-ar plăcea să te alături nouă!

 
 

RESURSE DE FAMILIE: Educație, îngrijirea copilului și multe altele.

Din 1987 slujim comunități din întreaga lume prin programe de educație, îngrijirea familiei și multe altele. Dacă sunteți interesat să slujiţi sau să vă înscrieți copiii, contactați-ne! În campusul nostru din România, oferim în prezent educaţie pentru preșcolari şi clasa I cât şi programe şcoală după școală pentru copii până la doisprezece ani.